Membrii Chaine des Rotisseurs, Baillage de Romănia au avut prima intălnire oficială miercuri. Aşa cum sună jurămăntul organizaţiei, ei au apreciat măncarea şi vinul de calitate.
Sunt "prietenii măncării bune, ai vinurilor fine şi ai culturii bogate". "Cavaleri" şi "doamne", aristocraţi ai timpurilor noi, sunt membri ai unei "ginte" care-şi are sorgintea in timpuri de mult apuse. In urmă cu peste trei sferturi de mileniu, in anul de graţie 1248, regele Franţei acorda hangiilor din Paris - care, datorită faptului că obişnuiau să pregătească adeseori găşte la rotisor, mai erau cunoscuţi şi sub numele de "rotiseri" sau de "găscari" - dreptul de a se organiza ca breaslă. Au trecut secolele, breasla a dispărut şi a fost "reinventată" in 1950, tot la Paris, cu scopul de a-i reuni pe profesioniştii din domeniul restauraţiei, dar mai ales pe neprofesionişti - pe gurmanzi şi pe gurmeţi - intr-o organizaţie al cărei scop este să respecte o măncare bună şi să dea valoare unei mese bine pregătite şi servite. Vorbim despre "Chaine des Rotisseurs", organizaţie intrată deja in căteva zeci de ţări din intreaga lume, care de miercuri, 31 octombrie, a pătruns oficial şi in ţara noastră. Dr Octavian Făgăraş, cel care a impulsionat infiinţarea "Baillage"-ului din Romănia, ne-a declarat: "In această seară s-a dat startul in redescoperirea culturii oeno-gastronomice romăneşti şi a răspăndirii acesteia dincolo de graniţele ţării. Bucătăria romănească reprezintă mai mult decăt ne putem imagina, iar vinurile romăneşti şi-au găsit din ce in ce mai mult recunoaşterea internaţională".
PETRECEREA. Sunet de corn, intr-o... pădure de cristal. Tema dineului inaugural al Chaine des Rotisseurs, Baillage de Romănia a fost vănătoarea, iar cei dintăi membri ai tinerei organizaţii, impreună cu oaspeţii lor, au fost invitaţi la o petrecere inedită. Dacă am fi fost in Evul Mediu, petrecerea i-ar fi adunat pe doamne şi pe cavaleri intr-o poiană din pădure. Cum intălnirea avea loc in inima Bucureştiului, salonul "Le Diplomat" al Athenee Palace Hilton a fost transformat intr-o poiană acoperită de frunzişul arămiu al toamnei. Decor inspirat, care să amintească tema zilei şi să insoţească bucatele excelente, precum "Specialitate de iepure cu chutney de mere şi toast Melba", "Consomme de prepeliţă cu cremă de langgustine şi trufe" sau "File de căprioară cu sos de ciocolată amăruie şi legume la abur", acompaniate de vinuri italieneşti renumite.
"Lanţul Rotisorilor"
Dr Octavian Făgăraş, iniţiatorul Chaine des Rotisseurs in Romănia, crede că pasiunea pentru măncăruri bune şi vinuri fine este o trăsătură de caracter. "Lanţul Rotisorilor" poate fi o veritabilă şcoală, in care să inveţi să apreciezi o masă bine servită şi pregătită, dar, mai ales, să apreciezi timpul "rupt" vieţii frenetice care ne umple pănă la refuz existenţa.
In Jurnalul National din 3 noiembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu