Paris! Paris!

Ce pot eu să spun despre Paris ce nu s-a spus deja? Cântece, poezii, filme, toate preamăresc această citadelă a iubirii, acest oraş al îndrăgostiţilor, veşnic viu, veşnic strălucitor şi veşnic magnet de turişti. Nu am foarte multe informaţii extraordinare să vă dau, nici nu o să descoperiţi acum ceva nemaipomenit despre Paris. Doar vechile clişee: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacré Coeur, Musee d’Orsay, Muzeul Luvru… Hei, or fi ele clişee, dar se cer văzute şi admirate. Deci misiunea mea este să vă spun ce trebuie să vizitaţi şi cum. Aşa că fiţi atenţi. Întâi de toate, trebuie să fiţi în Paris pentru a-l vizita. Cu avionul este foarte confortabil, deşi destul de piperat. Dar dacă sunteţi grăbiţi să vizitaţi cât mai mult şi aveţi şI portofelul mai gros, e cea mai bună soluţie. Majoritatea zborurilor internaţionale aterizează pe aeroportul Charles de Gaulle, cel mai mare aeroport al Parisului de altfel. Trebuie însă să ţineţi minte că aeroportul este foarte mare şi destul de aglomerat, aşa că alegeţi un zbor care să vă permită un transfer comod spre un alt mijloc de transport care să vă ducă în oraş. Parisul se află la doar o oră şi jumătate de aeroport. Puteţi lua de aici trenul sau autobuzul. Aveţi grijă cu trenul. Vă trebuie biletul şi ca să urcaţi, dar şi ca să coborâţi din el. Aşa că nu fiţi Goe. De asemenea, nu există o gară centrală în Paris, aşa că asiguraţi-vă că trenul pe care îl luaţi duce la gara situată cel mai aproape de hotelul dumneavoastră. Apropo de hotel, în Paris veţi găsi tot felul de hoteluri, de la cele foarte ieftine, la cele foarte scumpe. Eu vă recomand să le alegeţi pe cele de 3 sau 4 stele, nu foarte aproape de centru, dar în apropierea unei staţii de metrou. Aşa nu vă va ajunge nici prea scump şi veţi avea şi transportul la îndemână pentru a putea începe să vizitaţi. Citeste mai mult pe Presa de turism.

VACANŢĂ CU UN PRIETEN “ÎNCHIRIAT"

E plăcut să călătoreşti, dar şi mai plăcut este să ai cu cine să împărtăşeşti revelaţiile călătoriei. Iar atunci când eşti într-un oraş necunoscut ţi-ar prinde bine compania agreabilă a unui amic care cunoaşte istoria fiecărei pietre. La asta trebuie să se fi gândit şi britanica de origine braziliană Alice Moura (stabilită la Londra), atunci când a propus un tip mai puţin obişnuit de turism alternativ, care presupune beneficierea de serviciile unor “prieteni locali”. Alice Moura a creat astfel un site de internet numit “Rent a local friend”, punând la dispoziţia turiştilor serviciile unor ghizi autorizaţi, care reuşesc să construiască o relaţie amicală cu clientul. “Când am creat acest site, m-am gândit întâi la routarzi. Dar mulţi clienţi sunt persoane vârstnice care preferă servicii personalizate”, a declarat Alice Moura. Citeste mai mult pe Presa de turism.

CĂLĂTORII INIŢIATICE: PERGAM

Medicina, textele înţelepţilor şi Zeus aduc gloria anticei cetăţi a Pergamului (Pergamon), ale cărei ruine le poate vizita călătorul prin Turcia, dacă se abate la o sută de kilometri de Izmir. Pergamul a fost un important centru comercial în regiunea Mysiană încă din Antichitate. Devenit capitală a unui înfloritor regat, între 282-133 î.H., oraşul a fost astfel botezat după legendarul rege Pergamos. O legendă spune că, ucigându-l pe regele din Teutrania, Pergamos a pus mâna pe oraş şi l-a denumit după sine. Conform unei alte legende, Gyrnos, regale Teutraniei, l-ar fi rugat pe Pergamos să îl ajute în timpul unei bătălii pentru ca apoi, după victorie, să fie construite două oraşe, unul numit Pergamon, iar altul Gyrneion. Pergamon a fost pentru prima oară menţionat în documentele scrise în secolul IV î.H..Palate, temple şi teatre au fost construite în cetate când aceasta a devenit capitală şi a fost înconjurată de pereţi şi turnuri de apărare. După ce a fost anexat Imperiului Roman, Pergamul a rămas multă vreme unul dintre cele mai importante oraşe din Anatolia de Vest. Pergam, oraş-stat independent încă din anul 282 î.H., şi-a menţinut importanţa ca centru politic, cultural şi comercial timp de 150 de ani. Pentru că legenda spune Alexandru cel Mare şi-a ascuns comoara în cetatea Pergamon, aceasta a fost vizată de foarte mulţi inamici, cucerirea ei preocupând de-a lungul secolelor mulţi regi şi conducători de oşti. Oraşul a fost de asemenea şi un important centru otoman, în epoca medievală. Carl Humann, un inginer german care lucra la instalaţii feroviare în Anatolia de Vest, în anii 1870, a descoperit ruinele oraşului antic. Apoi, în 1878, au început lucrările de cercetare arheologică. Escavaţiile şi restaurarea au loc şi astăzi. S-a descoperit, astfel, un centru de sănătate din perioada antică, Asclepion, situat la sud-vest de Pergamon, Templul lui Serapis, care datează din secolul II d.H.. Multe dintre vestigiile descoperite au fost însă luate din situl arheologic şi duse la Berlin, unde astăzi există un magnific muzeul al Pergamului. Faimosul altar al lui Zeus, care fusese iniţial situat pe Acropolele din Pergam, a fost dus în Germania şi este în prezent expus în acest muzeu. Citeste mai mult pe Presa de turism.

Sosul turistului. O poveste adevarata

Vara, munte, patru tineri obositi si exasperati de urcusul care nu se mai termina, doua corturi, o butelie, o harta, nici o busola, rucsaci grei ca niste pietroaie, multe conserve de carne, peste si pateu, paste, supe la plic, o bucata zdravana de slanina afumata, vin rosu “puterea ursului” si multe sticle cu ketchup. Scenariul tipic unei excursii la munte. Nici meniul nu este spectaculos si nu da batai de cap. Dimineata: paine cu pateu si ketchup (la alegere, doar paine cu margarina si ketchup), feliute de sunca cu ketchup, ceai (fara ketchup as spune eu, dar nu sunt in masura sa decid). La pranz: invariabila supa la plic (chinul cel mai mare este sa pescuiesti taieteii de pe fundul oalei), paste cu ketchup sau carne conservata cu piure si ketchup. Seara: peste in ulei sau cu sos de tomate, evident cu… ketchup. La munte, totul se mananca cu ketchup. Este condimentul universal, acceptat in unanimitate, fara de care ajungi sa te plictisesti de ceea ce ai in farfurie. Unii dintre turisti, mai inovatori, au creat combinatii care te lasa cu gura cascata: felii de paine cu straturi succesive de margarina, gem si ketchup. Desi n-au murit… inca, nu va sfatuiesc sa faceti ca ei. Dar sa trecem la lucruri mai… serioase. Se pare ca stramosul ketchup-ului s-a nascut pe taramurile insorite ale Chinei. Purta numele de “kachiap” si nu era altceva decat saramura (apa de mare si ierburi aromate) ramasa de la conservarea pestelui. Din aceasta cauza, gustul se apropia mai mult de cel de soia decat de cel dulce-acrisor al otetului. In secolul al XVII lea, sosul chinezesc ajunge si in Europa, fiind purtat peste mari si tari de corabiile olandeze si britanice. Bineinteles ca europenii au avut grija sa-l adapteze gustului lor. Prima reteta de ketchup publicata vreodata dateaza din anul 1727 si a aparut in Anglia. Printre ingrediente se aflau: ansoa, ceapa verde, otet, vin alb, condimente dulci (nucsoara, ghimbir, cuisoare), piper si coaja de lamaie. Colonistii americani “au imprumutat” reteta de la britanici. Asta nu inseamna ca nu au incercat la randul lor sa o transforme. Pentru inceput au adaugat ciuperci si nuci, dar in cele din urma, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a ajuns la reteta clasica de astazi. Se pare ca in cele din urma americanii s-au convins ca rosiile nu sunt deloc otravitoare. Din ce se prepara ketchup-ul? Pur si simplu: rosii, otet, zahar, scortisoara, ardei iute si sare. Afla si cateva retete de ketchup citind si Sosul turistului. O poveste adevarata